Cum am descoperit Lacul Beleu sau Mica Deltă a Moldovei

14686242_1306669756019159_718999245_nOboseala de după nuntă nu ne-a făcut să renunțăm la planul nostru de a vizita lacul Beleu, cel mai mare lac natural din Republica Moldova.  Până la destinație aveam de parcurs în jur de 110 km din or. Leova, așa că echipa compusă din patru oameni s-a echipat corespunzător  cu multă voie bună și apă și plăcinte, pentru această scurtă escapadă care m-a impresionat dar și decepționat în egală măsură.

Dar să le luăm pe rând, deși l-am căutat destul de mult, lacul merită a fi vizitat iar priveliștea a meritat efortul. Nu e doar o suprafață imensă de apă unde îți poți delecta privirea. E un loc unde poți admira natura mai puțin atinsă de activitatea umană în toată splendoarea ei. Stoluri imense de păsări pot fi văzute cum zboară deasupra apei, păsări de baltă care pot fi găsite aici.

E o liniște aparte un mediu calm și pur și simplu frumos. Te pierzi pur și simplu pentru câteva ore în acest rai și nu prea vrei să te întorci curând spre casă. Vizitând lacul la sfârșitul verii după o perioadă în care s-a atestat  secetă, iar nivelul apei a scăzut destul de mult am putut să ne plimbăm pe teritorii altădată acoperite de apă unde se putea trece doar cu barca. Am strâns cochiliile scoicilor rămase după ce s-a retras apa cu nepoțelul, dar le-am lăsat acolo :).

Da, avem cu ce ne mândri și ce vizita doar că mai puțin cunoaștem și e mai puțin atractiv.

Partea mai puțin plăcută a acestei călătorii a fost că am cautat destul de mult rezervația, și nu asta a fost problema în sine, lipsesc indicatoarele care să indice locul pe traseu. La intrarea în rezervație era un indicator micuț, cocoțat sus pe pilonul de electricitate destul de greu de văzut din mașină. Localnicii din Slobozia Mare ne-au explicat cum să ajungem, însă la Cahul puțină lume cunoaște despre rezervație sau mai ales drumul care duce întracolo.

Mai mult drumul spre intrarea în rezervația Prutul de Jos este destul de rău. Mașinile mici și joase nu prea au șanse să treacă pe acolo. Afirm asta pentru că nouă în calitate de locuitori ai acestei țări ne-a luat ceva timp să ajungem la destinație, nemaivorbind de străinii care ne vizitează țara și care nu prea cunosc limba ori niște indicatoare clare ar fi foarte utile.

14658227_1306669829352485_1403074063_n14694621_1306669826019152_568245043_n14694803_1306669799352488_856495197_n14696916_1306669736019161_2080432711_nLacul Beleu, parte componentă a rezervației științifice „Prutul de Jos”, este situat în partea de sud-vest a Republicii Moldova, în cursul inferior al Prutului, între localitățile Slobozia Mare și Văleni, raionul Cahul, la 204 km de orașul Chișinău. Lacul Beleu ocupă 628 ha, aproximativ 2/3 din întreg teritoriul rezervației, este înconjurat de pajiști inundabile și mici păduri de sălcișuri amenajate insular. Are o lungime de 5 km și o lățime de 2 km, suprafața medie a oglinzii lacului constituie 6,26 km², este unul din cele mai mari lacuri din Republica Moldova.

Hidrografia acestui lac s-a format în depresiunea râului Prut, cândva cu 13 mil. ani în urmă făcând parte din întinderea vastă a mării Sarmațiene. Lacul are o vechime de 5-6 mii de ani, iar după proveniență este un relict al Dunării. (Sursa: wikipedia)

P.S. Dacă vă decideți să vizitați lacul echipațivă cu încălțăminte comodă, apă,  produse alimentare și desigur un aparat foto cu care să imortalizați momentele frumoase.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria viaţa de zi cu zi

TATA, te iubesc. Iartă-mă

IMG_1097

 

Am închis ușa cu pașii grăbiți spre Chișinău unde mă așteptau noii provocări. Te-am lăsat dormind fără a mă gândi că voi noi mai apuca momentul în care să îți spun ce mai faci, tată.

Deși eram supărată și aveam poate multe ați spune și reproșa, cel mai tare mă durea faptul că simțeam că ai renunțat la lupta cu boala și te-ai resemnat. Erai foarte calm și tăcut, liniștit ceea ce pe mine mă scotea din fire vroiam să îți strig și să spun că în ciuda tutor neînțelegerilor dintre tată și fiică eu vroiam să sorb fiecare clipă cu tine și vroiam să știi cât de mult contează pentru mine că ești.

Defapt ești și vei fi întodeauna alături de mine, știu că ești acolo când am cea mai multă nevoie de tine.

Ultima masă a fost cea de Paști din 2011, în care ai venit special cu o sticlă de vin alb și ai spus că știi că eu iubesc vinul alb și astăzi vom servi la masă anume acest vin. Eu m-am supărat și am reacționat impulsiv  știam că nu ai voie să servești din cauza medicamentelor și am zis că dacă tu nu poți noi toți putem face Paștele fără vin. Eu am plâns atunci și ți-am spus că pentru mine e mai important cine stă la masă și nu ce vom avea pe masă. Nu ai spus nimic, doar că vinul unul special și o să îmi placă.

„Tutza, eu știu ce spun și ce fac. Azi e Paștele” a fost replica ta.

Nu am mai vorbit eu încercam să spun că trebuie de luptat că se poate că sunt șanse  că … Mă priveai dar nu mi-ai spus nimic. Eu așa și nu ți-am cerut iertare, am plecat a doua zi. Tu ai plecat sus, la fel de liniștit.

În camera de spital în care erai internat, era un bătrân și după ce eu ți-am spus că nu mai vin să te văd pentru cu mă asculți nici pe mine nici pe medici. M-a luat de mână și mi-a spus că trebuie să accept că tu ți-ai ales drumul, că nu mai vrei să lupți și că îmi place sau nu trebuie să accept asta. Nu are nici un rost să îți spun că nu mai vin … să vin chiar dacă îți cunosc alegerea și poate nu era alegerea ta era alegerea sorții. Am continuat să vin, dar nu ți-am acceptat alegerea ( nici azi ).

Mi-ai spus atunci să iert și să merg mai departe să nu privesc înapoi. Ai spus că dacă voi putea să ajut să fac asta. Mi-ai spus că mai presus de facutlățile terminate, trebuie să fii OM.

Da când eram mică îmi citeai din cărțile de călătorii și îmi spuneai că citindu-le e ca și cum ai fi acolo, te poți plimba și închipui peisaje după descriere. Așa cred că am călătorit cu tine tot globul. Țin minte cu îmi citeai despre Capitala Islandei, Reykjavík că cea mai nordică și că sunt gheizere, izvoare cu apă fierbinte :). Odată am să merg acolo.

Sunt multe lucruri pentru care aș fi vrut să mă ierți și sunt multe pentru care eu trebuie să te pot ierta. Timpul poate că vindecă răni dar nu neapărat aduce și liniștea iertării. Știu că am închis ușa fără a spune o vorbă, motive au fost suficiente ( nu voi deschide paranteze). Am să port această povară cu mine petru totdeauna însă știu că chiar de acolo de sus mi-ai fost alături.

P.S Nu plecați de acasă fără să le spuneți celor dragi cât de mult îi iubiți și cel mai important face pace, nu purtați securea războiului cu voi.

Nu ieși pe prag casă mă întrebi ce mai am nou și să îți povestec. Nu mai privești în ochii mei ca să înțelegi fără cuvinte ce se întâmplă și să vii cu sfaturi. Privesc spre cer mai des ca să îți simt privirea.

Te iubesc, Tata. Iartă-mă

 

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria viaţa de zi cu zi

Salut din URSS

De Transnistria ne desparte râul Nistru și câteva zeci de kilometri cu toate astea cunoaștem mai puține despre regiune decât despre alte țări aflate la depărtare. A venit și ziua în care am decis să văd cu ochii proprii cum arată o zi din viața transnistrenilor și ce putem vedea acolo.

Prima destinație pe care am ales-o a fost orașul Thighina (Bender) care se află în partea dreaptă a Nistrului. Am trecut ușor la vamă și fără a ni se pune întrebări. Dar începi să înțelegi anumite aspecte chiar din prima oră petrecută acolo. De exemplu, schimburile valutare anunță un un curs valutar de 11 ruble pentru un dolar, dar bani poți schimba nu doar la schimburile valutare oficiale ci și la comercianți, trebuie doar să cauți și să întrebi oamenii de acolo, unde poți vinde un dolar pentru 15 ruble transnistrene. E mult mai ușor să schimbi dolari, decât euro sau lei moldovenești. Și încă un aspect tare interesant sunt monedele din plastic care au aceeași valoare ca și banii de aici sunt legali și circulă în paralel.

 

Primul obiectiv vizitat a fost cetatea Thighina (redenumită de turci în Bender). Cetatea moldovenească din a fost construită în secolul XV pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Fortăreața are o istorie tumultoasă și multe lucruri neștiute de noi până acum.

Cetatea este predată turcilor în 1538 în va rămâne sub dominație otomană până la începutul secolului XIX când a fost cedată imperiului rus.  Câteva date istorice importante și curiase sunt că anume aici a fost ticluită prima Constituție democratică a  vecinilor noștri ucraineni, la începutul secolului al XVIII-lea. Document care a fost scris cu aproape jumătate de secol înaintea Constituției SUA.

DSC_1547

Tot în acea perioadă Sultanul Ahmed al III-lea i-a oferit azil lui Carol al XII-lea al Suediei în cetatea Thighina, după ce acesta a pierdut războiul împotriva imperiului rus.

DSC_1481

Fortăreața a fost construită și întărită de mai multe ori. Cetatea la moment nu este vizitată de tare mulți turiști pentru că se află la balanța structurilor de forță din stânga Nistrului. Dar prețurile sunt accesibile, puteți opta pentru un ghid care să vă povestească despre istoria locului, puteți trage din arc și vă plimba nestingheriți pe teritoriul cetății. De asemenea acolo este un muzeu și o cameră a torturii de prin acele timpuri.

O altă găselniță în timpul vizitei la Tighina a fost o cantină în stil sovietic, care se află chiar în incinta autogării din oraș. Obiectele din perioada sovietică, bucatele de asemenea pregătite ca în acele timpuri, discuțiile în limba rusă te fac să revii pentru câteva ore în timp cu 30 de ani.

Orașul este destul de liniștit, clădiri în stil sovietic, doar magazinele, centrele comerciale moderne și mașinile noi te readuc înapoi în timpurile prezente.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Scrie un comentariu

Din categoria viaţa de zi cu zi

Viața unei bătrâne de 82 de ani povestită într-o oră. „M-au deposedat pe nedrept de pensie. Dar nu renunț. Eu de la șase ani mă întrețin singură ”

maini(1)M-am decis să mă plimb azi pe la orele 23:00 pe Alba Iulia. La stația de troleibuz pe lângă care tocmai treceam o bătrână m-a întrebat domol cât e ora. Am răspuns că ora 23:00, iar ea a spus că oricum troleibuzele nu mai merg, va merge pe jos. Am ezitat o secundă dar m-am întors și am decis totuși să merg să mă asigur că ajunge acasă.

Pe scurt, e o femeie care te inspiră cu demnitatea prin care a trecut prin viața. Iar în viața ei după cum am aflat mai târziu au fost foarte multe provocări.
Bătrâna nu are pensie și la vârsta de 82 de ani lucrează pe unde apucă. Nu are electricitate în casă, apă și căldură. Și totuși e bine îngrijită și foarte cultă. Discuțiile noastre s-au finisat pe banca de lângă casa ei discutând despre Reagan, Gorbaciov și soția acestuia. Însă am pornit drumul spre casa ei vorbind depsre faptul că a mers la magazin iar pentru ea a fost imposibil să își cumpere o chiflă …..și nu vroia mult doar o chiflă ca să mănânce.

Mi-a spus că prețurile au crescut și că acum nu mai paote cumpăra pâinea socială. „Eu am rămas orfană, și am cresut la internat. De la șase ani lucrez ca să mă întrețin singură și astăzi tot lucrez ca să pot trăi, stau cu copii în parc, mi s-a plătit 50 de lei pentru asta. Iată nu am apă în apartamrent și lumină, dar sunt curată am grijă de mine cum pot. Nu am bani să cumpăr ziare,dar uneori merg la chioșc femeile mă cunosc deja și îmi dau voie să citesc. Și eu citesc din ziare”, a spus bătrâna.

Chiar este o bătrână curată și da avea părul aranjat frumos, simplu co un cordon subțire prin în păr.

A continuat prin ami spune că a citit despre miliardul furat și despre sacul cu bani pierdut de încasatori. „Astea sunt povești eu am fost economist de specialitate și am învățat toată viața. Apoi iată statul ăsta nu e democrație cum zic ei dar e un stat controlat de cei care pot fura”

M-am oprit mai apoi să o întreb din ce se întreține și de ce nu are pensie (aici bătrâna mea mi-a povestit cu lux  de amănunte cum i-a fost furată pensia, cum se fura înainte popurul. Cum se fură acum noi deja știm. dar asta va fi povestea noastră dacă noi vom ajunge la această vârstă).

„Am lucrat timp de 30 de ani în domeniu, inginer de larg profil. Într-o zi am fost în 1986 m-am trezit cu dosar penal, am bătut la instanțele însă nu mi s-a făcut dreptate. M-au judecat. Nu am renunțat am mers la Moscova acolo am obținut dreptatea am crezut eu , am fost restabilită la muncă. După mai bine de patru ani. M-am întors la Chișinău în 1990, aștia știau că Uniunea Sovietică nu o va duce mult și au mai tărăganat cu actele. Oamenii simpli nu știau nimic, cei ca noi nu știau cât vor pierde într-o interval atât de scurt. Nici eu nu știam. Am rămas fără nimic. Și nu vrea nimic de la stat acum decât să mi se dea ce e al meu. Ei știu că voi muri degrabă și asta și așteaptă să mor. Merg săptămâna asta în să mai cer să mi se întoarcă pensia și ce este al meu”, a spus bătrâna Vera.

Nu am habar ce i seva întoarce acestei bătrâne, dar pensia saa fost furată de sistemul de atunci și lăsată așa de voia sorții de sistemul nostru de acum. „Înainte se furau de la oameni stajul de muncă. Munceau unii dar primeau alții pensia care nu știau nimic și nu au lucrat, iar documentele noastre dispăreau peste noapte ca să poți să demonstrezi că ai lucrat sau nu, saute scoteau din functie cu un an doi înainte de pensionare și te târâiau prin tribunale”, spune interlocutoarea mea.

Mi-a spus numele judecătorilor de atunci, precum și a celor din Moscova le cunoștea pe toate și mai tine minte și anii. Nu a renunțat încă la luptă.

Dar nici la viață,
cei de atunci și cei de acum nu i-au putut luat demnitatea de a trăi, mai are timp să plece la bătrâni care sunt bolnavi și să îi viziteze „Mi-au fost colegi trebuie să mă duc. L-am văzut și pe fostul meu director dar pe stradă acesta apleacă capul în jos când mă vede”.

Mi-a povestit multe despre fiul ei, despre cum a învățat și despre faptul că știa să colecteze să plante medicinale așa cum a învățat-o mama ei cât a mai apucat.

„Am învățat pentru că vroiam să trăiesc și să am o bucată de pâine”

Azi am primit o lecție de viață. Istoria acestei femei este ca a multor altora dintre bătrânii noștri schilodiți de sistem, am înțeles că nici acel sistem nici acesta care îl avem astăzi nu i-a cruțat pe ei și nu ne va cruța nici pe noi .

Scrie un comentariu

Din categoria viaţa de zi cu zi

Povestea unei lumînări

 

Obişnuită să mă culc la ore matinale  mi-a venit ideea de a crea o atmosferă mai deosebită  mai eles ca e weekend.  O lumînare aromată e tocmai potrivită pentru  dorinţa mea, mi-am spus eu, şi am mers să o aprind.

                                                                                                                  DSCN2145

 

 

DSCN2132

 

Surpriză

Nu a mai fost aprinsă de mult de mai bine de jumătate de an aştepta cuminte pe noptiera mea şi încercînd să o aprind nu a mers din primele încercări. Nu s-a aprins pentru că în trecut eu am ars lumînări aromate  în ea şi au rămas acolo acele rămăşiţe ,mi-a luat ceva timp să o curăţ să dau de fitilul ei şi să o aprind.

Am făcut fără să vreau o paralelă cu starea mea de spirit şi cu lumînarea cu pricina. Am primit-o  cadou,respectiv e specială pentru mine. E frumoasă cu o aromă fină de trandafiri arde încet şi se stinge sigură atunci cînd deja ceara fierbinte ajunge pînă la flacără. Totuşi eu în cautare de noi arome am tot adaugat acolo şi alte lumînări aromate pentru o romă mai puternică. Şi aşa am anăbuşit cu resturile lor, lumînarea propriu zisă ,fitililul ei aroma ei fină, fină de trandafir. Am reuşit să o fac să pîlpîie din nou după ce am îndepărtat cu mare grijă ceea ce era de prisos acum dar odinioară era aromat şi plăcut.

                                                                                  DSCN2128

Gînduri

Noi  , eul din mine din tine cel ce citeşti acum şi din cei ce îşi duc viaţa pe acest pămînt  avem o flacără ,sufletul/eul/spiritul nostru, avem un corp în care ardem pînă ce acesta se topeşte şi nu mai e în stare să ne găzduiască  spiritul. Dar pe tot acest parcurs de multe ori în cautările noastre alegem să găzduim  idei, principii, să acţionăm alegînd senzaţii mai puternice uitînd să dăm prioritate propriului eu , propriilor idei care au o aromă mai fină dar este totuşi a noastră

DSCN2121

DSCN2127

….în final cînd eul nostru e prea rătăcit în  multitudinea de arome şi flacăra noastră interioară se stinge nu ne rămîne decît să dăm la o parte stratul de evenimente şi concepţii  consumate din care nu a mai rămas decît scrum. Să cautăm în noi flacăra să o aprindem şi să trăim, să simţim că totuşi viaţa e frumoasă , că e frumos răsăritul şi apusul toamna cu frunzele ei aurii că aceste fenomende nu depind de noi dar ţine de noi dacă ştim să ne bucurăm sau nu de ele. S-ar putea să nu îţi placă oamenii care nu zîmbesc pe stradă, oraşul sau chiar ţara dar toate astea se sunt schimbă s-ar putea să le schimbi chiar tu,eu  sau poate o să facem asta împreună .Dacă o să trăim cu adevărat ascultînd- une propriul eu şi să lasăm ca flacara noastră înterioară să ardă să ne lumineze drumul prin viaţă.

DSCN2131

DSCN2124

 

Scrie un comentariu

Din categoria viaţa de zi cu zi

Pentru profesorii vieţii

Învăţăm încă din primele nostre clipe de viaţă şi sfîrşim tot învăţînd. Viaţa noastră însăşi ne este şcoală iar oamenii ce se perindă prin ea profesori. 

Profesorii de la şcoală mi-au deschis poarta către lumea cunoaşterii şi cheiţele fermecate,a putea scrie, citi, rezolva etc. Am luat de acolo atît cît am putut şi am folosit aceste cheiţe la maxim urmînd treaptă după treaptă în lumea educaţiei. Ei, dascălii care m-au ghidat în pe tot acest parcurs au pus în lumea mea conoştinele lor. Fapt pentru care vreau să le mulţumesc.

Mai sunt o categorie de profesori în viaţa mea, care au poate cele mai diferite meserii din lume dar care mi-au oferit cele mai bune lecţii de viaţă. Oamenii pe care îi întilnim în anume momente de la care sorbi din cunoştinţe şi întelepciune anume ceea ce şcoala nu te învaţă dar e atît de necesar.  Noi asta numim şcoala vieţii …o şcoală ce o începem cînd ne naştem şi o terminăm cînd încetăm să mai fim. Mulţumesc pentru că aţi fost în viaţa mea şi pentru lecţiile date. 

 

Scrie un comentariu

Din categoria viaţa de zi cu zi

Clipe de weekend

 

S-a promis frig şi totuşi sîmbăta am fost trezită şi scăldată de razele de soare tomnatice. Plăcută senzaţie  ca mai apoi să urc în rutieră unde aveam să imi delectez urechile cu muzică bună, iată că mai sunt soferi de microbuse care ascultă şi altceva. Pentru cîteva momente am avut impresia ca mă aflu în drum undeva în SUA , dar o privire pe geam  m-a readus la realitate dar sîmbăta a fost o realitate mai placută ochiului căci în loc să văd la staţie oamnii grăbiţi cu feţe posomorîte am văzut două prietene îmbrăţişîndu-se de zor şi zîmbind , o fetiţă drăgălaşă cu fundiţă stînd cuminte lîngă mama ei. Centrul oraşului mai bine zis în faţa catedralei erau aşezaţi frumos pentru poze miri şi mirese cu tot alaiul , o atmosferă plăcută  completată de unii vizitatori străini care se opreau pentru a face poze şi admira pentru cîteva momente acele imagini. Mai erau copii care deşi se impleteau printre picioarele tuturor eu erau absorbiţi de lumea lor alergau după hulubi , neobosiţi,  în speranţa că vor prinde macar unul şi chiar de nu prindeau nimic alergau de la început cu acelaşi enuziasm , fără a se lasa dezamăgiţi de prima încercare. Am stat preţ de o oră şi am petrecut cu ochii trecători plăcut să constat  faptul că se grăbeau mai încet decît în timpul săptămînii , că erau prinşi fie in discuţii demult dorite sau cupluri care fără să vorbească lăsau limbajul trupului să vorbească despre ei. Ca concluzie finală rar se întîmplă aici să merg pe stradă şi să mă încarc cu atîta energie pozitivă  de la oameni. 

Sîmbăta asta a fost o excepţie atît de plăcută 

Scrie un comentariu

Din categoria viaţa de zi cu zi